Elevi
Atât elevii, părinții, cât și corpul profesoral au aderat la misiunea școlii — aceea de a fi comprehensivă și integratoare, capabilă să răspundă nevoilor, potențialului și aspirațiilor tuturor copiilor. Cu acordul personalului didactic, al elevilor și al părinților, în școală s-au adoptat cinci direcții strategice de dezvoltare:
Schimbările sociale și politice din societatea românească aduse de revoluția din 1989 au determinat și în lumea școlii o serie de înnoiri inevitabile. În ianuarie 1990, în școală, ca și în toate întreprinderile și instituțiile din țară, au avut loc alegeri ale organelor de conducere.
În Generală 7, la conducerea școlii, în urma votului tuturor angajaților, a ajuns director profesorul de matematică Mihai Casapu, secondat în funcțiile de adjuncți de profesorul de educație fizică Ștefan Iliescu și de învățătoarea Eufimia Hristea. Următoarele luni au fost de instabilitate, deoarece, în urma micșorării efectivului de elevi al unei clase, a crescut numărul de clase, ceea ce a dus la mărirea numărului de cadre didactice. În toamna anului 1990, din școală au plecat multe cadre didactice, dar au venit altele, astfel că putem vorbi de un nou colectiv.
Și la conducerea școlii se produc modificări. În urma plecării învățătoarei Eufimia Hristea, ca director adjunct a fost aleasă profesoara de limba română Gica Dumitru. După scurt timp, profesoara Gica Dumitru și Ștefan Iliescu își dau demisia și, în locul lor, profesorul Casapu cooptează în conducerea școlii ca directori adjuncți pe profesorul de educație fizică Nicolae Crestescu și pe învățătoarea Florica Lucuț. Schimbarea principală, una dintre puținele produse în primii ani de după 1989, a fost faptul că numărul elevilor într-o clasă a fost redus la 25, încât în Generală 7 aproape că s-a dublat numărul de clase.
Pentru o mai bună desfășurare a activității, în anul 1990, clasele I-IV s-au mutat într-o altă locație, clădire de patru etaje, cu garsoniere, a firmei Euroconstruct, unde clasele au fost amenajate prin forțe proprii. Aici și-au desfășurat activitatea clasele primare până în 2001, când au revenit în clădirile din strada Ion Ionescu de la Brad, nr.2.
În mai 1995, se produce în școală decesul directorului, profesor Mihai Casapu. I.S.J. Timiș a numit cu delegație pe profesorul de matematică Gheorghe Lugojan, care a condus până în septembrie 1997, când își dă demisia, școala rămânând în anul școlar 1997/1998 sub conducerea directorului adjunct, Nicolae Crestescu.
Timid, cu greutate, se produc în școală câteva transformări. În 1991, la solicitarea școlii și cu aprobarea I.Ș.J. Timiș, se înființează clasele de învățământ integrat sportiv – ramura handbal, iar în 1992 clasele de învățământ integrat sportiv – ramura atletism. Clasele cu profil de handbal își continuă activitatea și în prezent, dar cele de atletism au fost desființate, atletismul desfășurându-se în cadrul ansamblului sportiv. Apar, apoi, clasele în care studiul limbilor moderne se face intensiv: limba franceză, din anul școlar 1993 – 1994, limba engleză, din anul școlar 1994 – 1995 și limba germană, din anul școlar 1995 – 1996.
În anii 1991/1992, se pun bazele studierii informaticii. Inițial, școala avea un calculator. Apoi, s-au adăugat alte 10, primite prin donație franceză și încă unul prin finanțare Soros. Acestea constituie baza studiului informaticii, dezvoltată puternic după 1998.
În perioada 1992-1995, se încearcă o diversificare a tipurilor de clase, prin organizarea de clase selecționate, acțiune oprită în anii 1995-1997. Tot acum se reușește realizarea unei săli tip “amfiteatru”, cu multe locuri, în care se puteau ține nu numai ore și lecții demonstrative, dar și activități de anvergură. De asemenea, se reorganizează biblioteca școlii, care, prin donații, ajunge la 10725 de volume, astfel că se aprobă angajarea unui bibliotecar, în persoana doamnei Kosma Ileana. Realizările acestei perioade se datorează acțiunilor individuale ale unor cadre didactice deschise noului, dar o instituție atât de mare necesita un program coerent de dezvoltare instituțională.
Anul școlar 1998–1999 marchează un veritabil moment de cotitură în evoluția școlii în urma ocupării, prin concurs, a postului de director de către Gica Dumitru (profesoară de limba română). Aceasta a condus la înnoiri benefice pe toate palierele dezvoltării instituționale: managerial, curricular, administrativ, al resurselor umane, al inserției în comunitatea locală. S-a constituit un consiliu de administrație eficient, care a acționat ca o echipă managerială competentă, s-a definit clar misiunea școlii, a fost elaborat primul proiect coerent de dezvoltare instituțională și s-a pus în practică o politică instituțională caracterizată prin dinamism, modernitate și realism, concepută în conformitate cu reforma demarată de învățământ după revoluție.
Noua conducere era decisă să șteargă definitiv amprenta negativă pusă asupra școlii și care îi făcea pe copii, dar și pe cadrele didactice competente și devotate instituției să se rușineze cu emblema Generală 7.
Copyright @ 2025. Scoala 7 Timisoara